Viata intre linkuri, metal bashinos si silimarina

Viata era o piesa de teatru. Si noi stateam cuminti la masa in Cafeneaua Actorilor, exact ca niste actori. Mi s-au plans colegii tai ca asculti numai metal bashinos! Manticora sunt mai bashinoshi decat Saxon, daca vrei sa stii. Haha, a incuviintat interlocutorul meu. A desfacut cutia de strepsils si m-a imbiat cu drag: alege-tzi! Asta-i silimarina? Da! Pot sa iau una? Un urinal nu vrei? Poate mai tarziu. Ia uite bai frate, ai la masa toate linkurile de pe blogue! Si soarele i se juca prin parul tzepos si parea ca nimic nu are rost dar ca totul conteaza. We’re born under Saturn!

Batran… cu par alb la you know

Da, recunosc, mi se pune pe anumite albume de metal melodic, aparent fara vreo logica. Mai demult m-au lovit Masterplan cu al lor Aeronautics, si asta mi-a patat reputatia in fata amicilor care imi cunosteau obtuzitatea si afinitatile elective cu metalul crancen, aspru, viguros, potent si straightforward.

Anul asta m-au izbit The Rion cu al lor Gothic Kabbalah, la care imi place ca e mai putin bombastic si coral, totul in favoarea unei exprimari apropiate de heavy metalul melodic si ciolanos, impachetat subtil in ambalaj proggy saptezecist. Si am un fix cu Leven, inca de cand baga cu Malmsteen sau Abstrakt Algebra. Imi place ca e altceva si pentru ca nu imi mai creaza permanent impresia ca e un album de genul “efecte speciale made in Hollywood”. Primele 6-7 piese, cel putin, sunt ubercool iar Sons of the Staves of Time este, dupa parerea mea, cea mai tare piesa a lor de pana acum.

Nu mi-am revenit bine din pumnii lui Johnsson, ca m-a luat la palme tataia Byford, cu cel mai mijteaux disc Saxon din ultimul deceniu, The Inner Sanctum. Superbetonmisto, vechi si nou laolalta, energic, riffat si proaspat, scurt si cuprinzator ca o definitie. Cred ca daca ar exista un dictionar cu exemplificari audio pentru fiecare gen metalic, un potpourri din discul asta ar merge artistic la heavy de bulan.

Stai sa vezi ca mi-au tras-o apoi pe rand Symphony X (mai heavy si parca mai direct fara a-si pierde subtilitatea, mai putin tributar lui Malmsteen, cu care exista un fix), Pink Cream 69 (asa e, mi-am vandut sufletul caselor de discuri sioniste, dar suna impecabil si ramane in memorie) si Allen/Lande (asta chiar nu stiu sa va explic de ce imi place). Toate produse numai bune pentru sculat din sezut spre biped si executat riffan cu patos. E posibil ca asupra trupei lui Mihaitza Romeo sa reconsider, cu celelalte e pe termen lung.

In final, o recomandare, primita la randu-mi de la un coleg de breasla obsedat de descoperiri de gen: sintagma this is only just a dream de pe Allen/Lande, am impresia ca pe ultima piesa.

Sa aveti spor. 

Mare pisicher mai esti, Ioachime!

Aseara, in timp ce imi testam mp3 playerul si abilitatile de minitehnicus ratat, a strange idea occured to me. Prisoners in Paradise e un album despre, you know, that thingue that makes the orld go round. Intercourse, exchange of bodily fluids, regulations. Regulations above all thingues. Vreti exemple? Luatzi d-aici:

1. I want to burn down the house
I wanna give you all my lovin’ (vrea sa i-o dea pe toata, no more, no lesse).
2. Baby you know you love me
So why do you pretend
When I could make you happy
If you just let me in (deci men, cuvintele vorbesc singure).
3. I took her aside
To give her my point of view (genial acest Ioachim).
4. I’ll give it to you straight
‘Cause some things just can’t wait (nu mai e nimic de zis).
5. So what’s a man to do
To get it through to you?
6. So let’s take a chance
And it’ll be alright
Just put your trust in me tonight
Girl we’re almost there (yeah, beibe!).

Despre morti numai de bine

In diminetile cand sunt intarziere si vin cu taxiul, undeva pe langa Palatul Parlamentului imi sare in ochi de fiecare data un panou cu noua reclama la Ciocolata cu Rom, aia extralarge. In poza sunt 2 exemplare de Ceausescu, unu’ micutz (pesemne vechiul ROM) si unul mare (carevasazica asta mai marele). Pe langa faptul ca e singura data cand Ceausescu mi se pare de-a dreptul simpatic si bonom, asa grasunel cum e el in afisul respectiv, am si neste nelamuriri: de ce aluia mare nu i se vad sprancenele (la fel ca aluia mic) si de ce degetul aratator de la mana dreapta a aluia mic e indreptat in alta directie decat aratatorul aluia mare?
P.S. Cred ca tocmai mi-am dat seama care e spielu’: e ca la jocurile alea cu descoperiti 7 diferente intre cele doua fotografii alaturate. Este, dom’ copywriter?

Activia, iaurtul cu iz de cacat

Nu stiu daca ati avut ocazia sa vedeti la TV noul spot Danone, la produsul sinistru numit Activia. Apare la un moment dat o individa acra si balonata, o da fara nici un fel de explicatie intr-o cura de Activia, dupa un timp se simte ceva mai bine, etc. Totul superok pana aici. Ei bine, finalul este de-a dreptul apocaliptic. E la plimbare cu ceva gagiu intr-un peisaj urban oribil, fix intre blocuri, si scoate capul dintre crengile unui pom inflorit, exclamand: Nu mai sunt balonata! Sincer, se poate jura ca pe gagica a luat-o cufureala la aer liber si a scapat de surplusul nedorit fix la radacina pomului de langa apoi ne-a informat pe toti, plina de intentii bune, ca iaurtul cu iz de cacat are efect.

Lirica desantzata

Dupa cum bine zicea odinioara mai tanarul mieu coleg, Vitanjorul XXL:

“Sari-ti cu o galetushe
Sari-ti si co lopetzique
Sa-l salvam pe Cacanaru’
Finca simgur ami e phrique.”

Aceste cuvinte ne curge sange! Un sange, doi sangi.

Imi tremura mainile

Eu vad filme putine si le vad de obicei defazat, ori inainte sa se termine filmarile ori la mult timp dupa aparitie, cand nu mai intereseaza nici pe dracu’. Am vazut Matchstick Men si la final, cand am vrut sa ma dau jos din canapea si sa ma indrept catre binemeritatul somn de uratzire, mi-a venit sa aprind lumina si sa curat covorul de scame, desi era cam 1 noaptea. Apoi m-am dus in baie sa vad daca am o spranceana mai sus si una mai jos, daca mi s-au mutat trasaturile dintr-o parte in alta, daca zambesc tamp. Baia nu mai era acolo. Mai departe am uitat ce s-a intamplat!

Al dracului dom’ Rasputin!

Discul care trebuia sa fie portocaliu a iesit tot verde. De fapt TON verde! Lui Manelexus ii placeau filmele despre proprietatea privata, vezi ala cu iranianu’, House of Sand and Fogue. Eu incep sa fac o oxesie cu albumele despre proprietatea privata: This is the property of Type O Negative, Brooklyn, New York, in basca masii! Si stiti cum e, omu’ odata intra la o idee si gata fandacsia. Oricum, la o prima auditie, chiar si-asa kung fu asta, albumul nu vrea supt nici o forma sa steie drept. Il cumpar si reviu, poate mirosul de booklet proaspat ma va duce la sentimente mai bune, caci, deh, am si eu slabiciunile mele, ca orice bibliotecar.